Titlurile editiei
|

publicatie lunara, aparuta la initiativa primarului Constantin Chirila si a Consiliului Local Prisacani
anul I, nr.2, martie 2009. Se distribuie gratuit. ISSN: 2065 - 6378
Actualitate
Perspective pentru Asociatia Legume - Fructe Prisacani
Vineri, 13 martie 2009, a avut loc prima intâlnire a membrilor Asociatiei "Legume - Fructe" Prisacani, in cadrul unei actiuni la care au participat reprezentanti ai autoritatii publice locale si specialisti de la Oficiul Judetean de Consultanta Agricola (OJCA) Iasi.
Asociatia a fost infiintata pentru a fructifica la maxim potentialul zonei, in ceea ce priveste productia si desfacerea, dar si pentru accesarea de fonduri europene.
"Am considerat ca infiintarea propriei asociatii, in conditiile in care aderarea membrilor nostri la o asociatie deja existenta ar fi impus costuri suplimentare, este cea mai buna solutie. Ca a fost asa o dovedesc si solicitarile de aderare care au inceput sa vina de la agricultori din comunele invecinate", a declarat primarul Constantin Chirila.
"Totul a inceput de la abordarea proiectelor de subzistenta", povesteste primarul Constantin Chirila, "intrucât micii fermieri din comuna nu erau inscrisi in nicio asociatie, dar la dosarul de implementare a proiectelor trebuia obligatoriu o forma asociativa. Specificul comunei fiind pentru legume fructe, ne-am gândit la asociatia din Tg.Frumos, la Ecoleg. Acolo ni s-a impus, ca si conditie de inscriere o taxa de 5.000 lei de membru, astfel incât am decis sa facem propria asociatie. Punctul de lucru va fi la Primaria Comunei Prisacani, presedintele Asociatiei Legume - Fructe Prisacani va fi domnul Petrea Tirel, contabil Nita Maria, iar secretar Constantin Chirila. Taxa de inscriere este de 100 lei, lista membrilor asociati fiind in continuare deschisa. Din cei 24 de membri fondatori, 12 deja au depus proiecte pe Masura 141. Asta ne demonstreaza ca am reusit sa pornim activitatea".
Membrii asociatiei pot veni cu idei de proiecte si de investitii model, prin care asociatia sa poata atrage cât mai multi colaboratori din comuna. Interesul este ca sa se miste viata satului, in special din punct de vedere economic.
In acest an, banii care vor veni de la autoritatile judetene vor avea in primul rând ca destinatie comunele care s-au aratat capabile sa elaboreze proiecte, iar din acest punct de vedere comuna Prisacani se numara printre cele mai ambitioase.
"Practic, cine are un proiect viabil, se aseaza la masa. Chiar si bugetele locale, care s-au impartit la nivelul Consiliului Judetean si la Directia Generala a Finantelor Publice, au fost influentate de acest lucru: o cota de 10% suplimentara s-a acordat pentru cei care au proiecte in derulare", a declarat primarul Constantin Chirila.
Intentia infiintarii Asociatiei Legume - Fructe Prisacani este ca munca membrilor asociatiei sa fie fructificata cât mai bine. Astfel, asociatia se va indrepta atât catre produsele ecologice, cât si spre partea de accesare a unor tehnologii noi: seminte noi, ingrasaminte foliare, cât mai putine tratamente. Cel putin in prezent, când majoritatea membrilor asociatiei pornesc de la 1 - 2 hectare de teren, exista posibilitatea de crestere, intentia fiind undeva in jurul a 15 - 20 de hectare lucrate de catre fiecare membru.
"Efectele asociatiei se vor simti, practic, abia la anul. Una dintre conditii este ca anul acesta sa rulam cel putin 10.000 de euro prin asociatie, ceea ce ne sta la indemâna, pentru ca suntem 20 de membri. Practic, vom fi primiti in piata când vom incerca sa participam in schimbul de marfuri", a declarat presedintele Asociatiei, Petrea Tirel.
Asociatia poate activa si in cadrul magazinelor de desfacere din comuna. Se face un fond de marfa, mai ales ca sunt oameni in sat care nu pot vinde oua, legume, brânza, carne, etc. Aceste mici neajunsuri se pot rezolva prin intermediul asociatiei, care va achizitiona respectivele produse, iar oamenii nu vor mai trebui sa se deplaseze la Iasi pentru a le vinde. Tot prin intermediul asociatiei se intentioneaza infiintarea unor puncte de desfacere in pietele din Iasi sau in magazine. Modelul este unul destul de simplu si la indemâna, cum ar fi asociatia din Tg.Frumos, unde deja se lucreaza la infiintarea unui depozit, la partea de procesare, urmând a intra in retelele de supermarket-uri. Pentru a intra insa in supermarket-uri este nevoie de un rulaj de sute de tone, iar marfa sa fie pregatita corespunzator - ambalata si etichetata.
"Interesul nostru este sa fim cât mai activi si cât mai informati. Informatia joaca un rol esential, iar daca suntem informati, suntem activi, putem lucra in cele mai bune conditii. Pe cei care nu sunt informati ii va costa foarte mult. Este o vorba: informatia costa, dar lipsa de informatii te costa si mai mult", a mai precizat primarul Constantin Chirila. |