publicatie lunara, aparuta la initiativa primarului Constantin Chirila si a Consiliului Local Prisacani
anul I, nr.1, februarie 2009. Se distribuie gratuit. ISSN: 2065 - 6378

Reportaj

Primul cetatean de onoare centenar al comunei

Natalia Talpau, care a implinit respectabila vârsta de 100 de ani pe 29 ianuarie 2009, va deveni cetatean de onoare al comunei Prisacani. "Am tinut neaparat sa o sarbatorim pe bunica - pentru ca asa ii spune toata lumea. O floare, un gând bun si multa sanatate, plus scutirea de la toate darile care se platesc la Primarie", ne spune primarul Constantin Chirila.

O casa mica, cu un hol si o singura odaie, din care Natalia Talpau refuza sa plece - este casa ei, chiar daca si copiii, si nepotii au insistat, pentru a putea avea mai multa grija de "bunica", intâmpina mica delegatie a Primariei. Gazda ne primeste incurcata, scuzându-se pentru fumul din odaie, bat-o vina de soba veche. Cu toate astea, refuza una noua, pentru ca astfel de sobe "nu prea se mai fac". Chiar daca este plina de fum, odaia este primitoare si isi asteapta oaspetii cu aerul si cu povestile pe care numai bunica mai stie sa le spuna. Primeste zâmbind buchetul de flori adus de primar si marturiseste ca nu a mai primit demult asa ceva. "Este vadana de peste 40 de ani", ne povesteste nora Nataliei Talpau. "Chiar daca a ajuns la aceasta vârsta respectabila, sa nu credeti ca nu mai este in putere. Vedeti gradina din fata casei, cum arata? Ea isi strânge papusoii, ea a strâns si fasolele", ni se spune. Iar ca o curiozitate, ultima oara "bunica" a votat la vârsta de 96 de ani, stampila cu "votat" se vede foarte bine pe buletinul de identitate. "Ar fi votat si anul trecut, dar nu a avut cine sa o duca la sectia de votare, pentru ca singurica, pe jos, nu s-a mai simtit in stare".

Vizibil emotionata, gazda ne priveste rând pe rând si mai zâmbeste, incurcata. Nu prea mai aude, dar reuseste sa participe la discutie, dupa ce trei generatii ale familiei Talpau - mama, fiul si nepotul, s-au fotografiat impreuna cu primarul Constantin Chirila. De sub un pat iese o pisica, care dupa ce trece prin bratele primarului, se cuibareste lânga stapâna.

Lânga soba veche de peste 100 de ani, la fel de veche ca si casa, incep sa se depene amintiri, chiar daca bunica recunoaste deschis ca nu isi mai aminteste foarte multe. Nici când vine vorba despre mâncarea favorita, "bunica" nu ne mai poate spune foarte multe: "apoi crezi mata ca la 100 de ani mai stiu eu ce mâncaruri imi placeau. Acuma manânc si eu ca tot omul, o cartoafa, o fasola, ce imi lasa Dumnezeu", marturises-te Natalia Talpau, ai carei ochi se umplu de lacrimi atunci când nora povesteste despre intâmplari de demult. "Vedeti soba asta? Aici, in spatele ei se ascundeau copiii, când erau obraznic iar tata socru ii fugarea cu cureaua sa ii bata. Era locul lor preferat". {i masa avea un ritual aparte: "era o masa mica, din lemn, cu trei picioare, care se punea in mijlocul odaii si fiecare venea cu bancuta lui. Se punea in mijlocul mesei o mamaliga mare si fiecare mânca, cu lingura lui de lemn, din strachini de lut. Apoi mai iesea cu bataie, ca erau multi copii, 6, si se loveau cu lingurile de lemn, ba ca unul avea mai multa mâncare, ba ca altul facea nu stiu ce. Apoi socru-meu ii lua la rând pe toti cu cureaua si ii linistea", ni se povesteste. Cât despre viata ei, bunica recunoaste deschis ca nu prea mai tine minte multe. "Ce sa mai tin minte, când am ramas vadana de 46 de ani, nici pe el nu-l mai tin minte. A trecut atâta timp, am crescut atâtia copii". Am plecat din casa cea mica, iar bunica ne-a condus pâna in prag, cu gândul sa revenim sa o sarbatorim si la 101 ani.